Sfantul Mucenic Gheorghe

Sfantul Mucenic Gheorghe

 

Sfantul Mare Mucenic Gheorghe este un sfant martir, sarbatorit de Biserica Ortodoxa la 23 aprilie. Ocrotitor al unui numar de tari, regiuni si orase, Sfantul Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Moldovei.
 
Sfantul Mare Mucenic Gheorghe s-a nascut in Capadocia, intr-o familie crestina, si a trait in timpul domniei imparatului Diocletian. S-a inrolat in armata romana si, parcurgand ierarhia militara, Sfantul Gheorghe s-a facut remarcat prin faptele de arme. In ciuda decretului impotriva crestinilor, emis de Diocletian in 303, Sfantul Gheorghe a ales sa-si marturiseasca public credinta crestina. Din ordin imperial, sfantul a fost intemnitat si supus torturii pentru a-si renega credinta. Loviri cu sulita, lespezile de piatra asezate pe piept, trasul pe roata, groapa cu var, incaltamintea cu cuie, bautura otravita, bataia cu vana de bou si toate celelalte torturi nu au reusit sa-l faca sa renunte la credinta sa.
 
Martorii suferintelor Sfantului Gheorghe, uimiti de puterea sa de a rezista la durere, au renuntat la credinta in zeitati pagane, imbratisand crestinismul. O dovada a sfinteniei sale o reprezinta o minune savarsita de Sfantul Gheorghe in timpul intemnitarii sale. Atingand trupul unui detinut mort din celula sa, acesta a inviat, convingand-o astfel chiar pe imparateasa Alexandra, sotia lui Diocletian, sa se crestineze. Intrucat Sfantul Gheorghe a respins oferta imparatului de a-i acorda inalte onoruri in schimbul renuntarii la crestinism, Diocletian a ordonat omorarea prin decapitare a Sfantului Gheorghe si a sotiei sale.
 
In constiinta populara romaneasca, Sfantul Gheorghe este unul dintre cei mai prezenti sfinti, numeroase biserici purtand hramul sau. Imaginea Sfantului Gheorghe ucigand balaurul este prezenta si pe steagul Moldovei medievale trimis de Stefan cel Mare la Manastirea Zografu de la Muntele Athos.

Galerie Foto

  • Sfantul Gheorghe 
    Sfantul Gheorghe
  • Sfantul Mucenic Gheorghe 
    Sfantul Mucenic Gheorghe
  • Sfantul Mare Mucenic Gheorghe 
    Sfantul Mare Mucenic Gheorghe