Fericirile Parintelui Paisie Aghioritul

Fericirile Parintelui Paisie Aghioritul

Maica Stareta Filoteia, binecuvantati!

 
Astazi m-a apucat o nebunie si am luat creionul in mana si asa cum face nebunul atunci cand isi scrie nazbatiile sale pe ziduri cu carbune, am stat si eu sa le scriu pe ale mele pe hartie. Si iarasi ca un nebun le trimit pe cele scrise. Aceasta a doua nebunie o fac din multa dragoste fata de surorile mele, ca sa se foloseasca macar catusi de putin.
 
Pricina primei nebunii au fost cinci scrisori, una dupa alta, primite din diferite locuri ale Greciei si care cuprindeau diferite subiecte. Desi toate intamplarile erau binecuvantari mari ale lui Dumnezeu, acestia insa au ajuns la deznadejde, deoarece le-au infruntat in mod lumesc.
 
Dupa cuvenitul raspuns la scrisorile lor am luat creionul ca un nebun, precum am spus, si am scris acestea. Si cred ca si banutul de la fratele vostru cel calator va fi pentru fiecare sora un amnar cu care sa-si aprinda lumanarea in chilia sa si sa slavosloveasca pe Bunul nostru Dumnezeu.
 
Simt multa bucurie atunci cand fiecare sora, ducandu-si crucea ei, face si nevointa corespunzatoare cu marime de suflet.
 
O inima ca soarele de mare si de stralucitoare, si tot este putin daca ar da-o cineva lui Hristos ca recunostinta pentru marile Lui daruri si in chip deosebit pentru cinstea aparte ce ne-a facut-o noua, monahilor, prin inrolarea in tagma Sa ingereasca prin chemari personale.
 
De asemenea, marea cinste li se cuvine parintilor, care s-au invrednicit sa se incuscreasca cu Dumnezeu. Din pacate insa cei mai multi parinti nu inteleg acestea si in loc sa fie recunoscatori lui Dumnezeu, dimpotriva, se revolta, deoarece pe toate le vad lumeste, asa cum fac si oamenii care s-au facut pricina sa iau creionul si sa scriu toate acestea ce le voi arata mai departe.
 
1) Fericiti sunt cei care au iubit pe Hristos mai mult decat toate ale lumii si traiesc departe de lume si aproape de Dumnezeu impartasindu-se de bucurii paradisiace inca de pe pamant.
 
2) Fericiti sunt cei care au izbutit sa traiasca ascunsi si dobandind virtuti mari, n-au dobandit nici macar o faima mica.
 
3) Fericiti sunt cei care au izbutit sa faca pe nebunii pentru Hristos pazindu-si in felul acesta bogatia lor duhovniceasca.
 
4) Fericiti sunt cei care nu propovaduiesc Evanghelia prin cuvinte, ci o traiesc si o propovaduiesc prin tacerea lor, prin harul lui Dumnezeu, care ii tradeaza.
 
5) Fericiti sunt cei care se bucura cand sunt clevetiti pe nedrept, iar nu atunci cand sunt laudati pe drept pentru viata lor virtuoasa. Acesta este semnul sfinteniei si nu nevointa seaca a faptelor trupesti si numarul mare al nevointelor, care, atunci cand nu se fac cu smerenie si cu scopul de a omori pe omul cel vechi, creeaza numai simtaminte false.
 
6) Fericiti sunt cei care prefera sa fie nedreptatiti decat sa nedreptateasca si primesc netulburati si in tacere nedreptatile, aratand cu fapta ca ei cred “intru Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul” si de Acesta asteapta sa fie indreptatiti iar nu de oameni, in felul acesta izbavindu-se de desertaciune.
 
7) Fericiti sunt cei care fie s-au nascut betegi, fie s-au facut din neatentia lor, dar nu murmura, ci slavoslovesc pe Dumnezeu. Acestia vor avea locul cel mai bun in rai impreuna cu marturisitorii si mucenicii, care pentru dragostea lui Hristos si-au dat mainile si picioarele lor spre taiere, iar acum, in rai, neincetat saruta cu evlavie picioarele si mainile lui Hristos.
 
8) Fericiti sunt cei care s-au nascut urati si sunt dispretuiti aici, pe pamant, deoarece acestora, daca slavoslovesc pe Dumnezeu si nu cartesc, li se pastreaza locul cel mai frumos din rai.
 
9) Fericite sunt vaduvele care au purtat haine negre in aceasta viata, fie si fara voie si au trait o viata duhovniceasca alba slavoslovind pe Dumnezeu fara sa murmure, iar nu cele care poarta haine pestrite si duc o viata pestrita.
 
10) Fericiti si de trei ori fericiti sunt orfanii care au fost lipsiti de afectiunea parintilor lor, deoarece unii ca acestia au izbutit sa-si faca pe Dumnezeu tata inca din aceasta viata, avand in acelasi timp depusa in casieria lui Dumnezeu afectiunea parintilor lor, de care s-au lipsit si care creste cu dobanda.
 
11) Fericiti sunt parintii care nu folosesc cuvantul “nu” pentru copiii lor, ci ii infraneaza de la rau prin viata lor sfanta, pe care copiii o imita si, bucurosi, urmeaza lui Hristos cu noblete duhovniceasca.
 
12) Fericiti sunt copiii care s-au nascut sfinti “din pantecele maicii lor”, dar mai fericiti sunt aceia care s-au nascut cu tot felul de patimi mostenite, insa s-au nevoit cu sudori si le-au dezradacinat dobandind imparatia lui Dumnezeu “intru sudoarea fetii” lor.
 
13) Fericiti sunt copiii care de mici au trait intr-un mediu duhovnicesc si astfel, fara osteneala, au sporit in viata cea duhovniceasca. Dar de trei ori mai fericiti sunt copiii cei nedreptatiti care nu au fost ajutati deloc, ci dimpotriva, au fost imbranciti spre rau, dar care, indata ce au auzit de Hristos, au tresaltat in inima lor si intorcandu-se cu 180 de grade, si-au intraripat sufletul iesind din sfera de atractie a pamantului si miscandu-se in orbita duhovniceasca.
 
14) Mirenii ii numesc norocosi pe astronautii care se misca in spatiu, cateodata in jurul lunii, alteori pe luna. Însa mai fericiti sunt nematerialnicii lui Hristos, zburatorii prin rai, care urca la Dumnezeu si adeseori umbla prin rai, in adevarata lor locuinta, cu mijlocul cel mai rapid si fara mult combustibil, ci doar cu un posmag.
 
15) Fericiti sunt cei care slavoslovesc pe Dumnezeu pentru luna ce ii lumineaza si ii ajuta sa mearga noaptea, insa mai fericiti sunt cei care au priceput ca nici lumina lunii nu este a lunii si nici lumina lor duhovniceasca nu este a lor, ci a lui Dumnezeu. Caci zidirile, fie ca lucesc ca oglinda, fie ca sticla, fie ca un capac de conserva, daca insa nu vor cadea razele soarelui peste ele, nu este cu putinta sa luceasca.
 
16) Mirenii ii numesc norocosi pe cei care traiesc in palate de cristal si au toate inlesnirile, insa mai fericiti sunt cei care au izbutit sa-si simplifice viata lor si s-au eliberat de lantul acestei evolutii lumesti a multor inlesniri (de fapt a multor greutati) si astfel s-au slobozit de nelinistea infricosatoare a epocii noastre.
 
17) Mirenii ii numesc norocosi pe cei care pot sa dobandeasca bunatatile lumii. Dar mai fericiti sunt cei care le dau pe toate pentru Hristos si se lipsesc de orice mangaiere omeneasca aflandu-se astfel langa Hristos zi si noapte in mangaierea Sa dumnezeiasca, care de multe ori este atat de mare, incat unii ii spun lui Dumnezeu: “Dumnezeul meu, dragostea Ta nu o pot suferi, deoarece este multa si nu incape in inima mea cea mica”.
 
18) Mirenii ii numesc norocosi pe cei care au functiile cele mai inalte si casele cele mai mari, deoarece acestia au toate inlesnirile si duc o viata tihnita. Dar mai fericiti sunt cei care au numai un cuib in care se adapostesc si putina hrana si imbracaminte, dupa cum spune dumnezeiescul Pavel. În felul acesta ei au izbutit sa se instraineze de lumea cea desarta folosind pamantul doar ca reazem picioarelor lor, ca niste fii ai lui Dumnezeu, iar cu mintea aflandu-se mereu langa Dumnezeu, Bunul lor Parinte.
 
19) Norocosi sunt cei care devin generali si ministri, dar si cei care devin si pentru cateva ore, atunci cand se imbata si se bucura pentru aceasta. Dar mai fericiti sunt cei care au omorat pe omul lor cel vechi, s-au imaterializat si au izbutit prin Duhul Sfant sa devina ingeri pamantesti. Unii ca acestia au aflat caneaua paradisiaca prin care beau si se imbata mereu de vinul paradisiac.
 
20) Fericiti cei care s-au nascut nebuni, caci vor fi judecati ca nebuni si astfel vor intra in rai fara pasaport. Dar mai fericiti si de trei ori fericiti sunt cei foarte invatati, care o fac pe nebunii pentru dragostea lui Hristos si isi bat joc de toata desertaciunea lumii. Aceasta nebunie pentru Hristos pretuieste mai mult decat toata stiinta si intelepciunea inteleptilor intregii lumi.
 
Rog pe toate surorile sa faca rugaciune ca Dumnezeu sa-mi dea sau mai degraba sa-mi ia putina mea minte, ca sa-mi asigure, fie si in felul acesta, raiul. Sau sa ma innebuneasca cu dragostea Sa, ca sa ies afara din mine, afara din lume si din sfera de atractie a pamantului, deoarece altfel nu are sens viata mea ca monah. Am albit pe dinafara, dar m-am innegrit pe dinlauntru ca un monah nepasator. Însa eu ma indreptatesc pe sine spunand ca sunt bolnav nu numai atunci cand se intampla sa fiu bolnav. Iar alteori iarasi ma indreptatesc ca sunt bolnav, ci si atunci cand sunt bine si am nevoie de bataie. Rugati-va pentru mine.
 
Hristos si Maica Domnului sa fie cu voi!
 
Cu dragoste in Hristos, Fratele vostru. Monahul Paisie
 
Coliba “Cinstita Cruce”,
2 decembrie 1972
 
din “Epistole”, Cuviosul Paisie Aghioritul