Paraclisul Sfantului Gheorghe

Paraclisul Sfantului Gheorghe

Paraclisul Sfantului Gheorghe (23 aprilie)

Rugaciunile incepatoare
 
Troparul
 
Ca un aparator al celor robiti si celor saraci ocrotitor, celor bolnavi doctor, imparatilor ajutator, Purtatorule de biruinta, Mare Mucenice Gheorghe, roaga pe Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.
 
Slava... Si acum... asemenea:
 
Nu vom tacea, de Dumnezeu Nascatoare, a spune pururea puterea ta noi, nevrednicii, ca de nu ai fi stat tu inainte rugandu-te, cine ne-ar fi scapat pe noi de atatea primejdii, sau cine ne-ar fi pazit pe noi pana acum slobozi ? Noi de la tine, Stapana, nu ne vom departa, ca tu mantuiesti pe robii tai pururea din toate nevoile.
 
Psalmul 50
 
Canonul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe
 
Cantarea I
 
Pe Faraon, cel ce se purta in car, l-a cufundat toiagul lui "Moise, cel ce a facut minuni oarecand, in chipul Crucii lovind si despartind marea si pe Israel fugaritul si mergatorul pedestru la izbavit; pe cel ce canta cantare lui Dumnezeu”.
 
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
 
Cu suspinuri negraite ai lucrat pamantul inimii si l-ai udat cu ploaia sangiuirilor mucenicesti, ca sa culegi mai apoi spicele darurilor Cuvantului, cu care hraneste-ne si pe noi la masa cea duhovniceasca intru praznuirea ta.
 
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
 
Mare aparator al popoarelor crestine te-a aratat intelepciunea lui Dumnezeu, caci turnurile inimilor credinciosilor se intaresc cu rugaciunea ta si ostasii lui Hristos cu nadejde se arunca in lupta pentru Adevar, cinstindu-te pe tine cu credinta, cel ce esti icoana nestramutata a biruintei impotriva vrajmasilor.
 
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
 
Chinurile cele de multe feluri ai rabdat, caci erai mai mult mistuit de dorul cel intelegator al Treimii, inaintea Careia stand, roaga-te sa ne izbaveasca pe noi de aruncarea in focul cel vesnic.
 
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
 
Cort al Intelepciunii pe Tine Te stim noi, cei ce alergam la rugaciunea Ta, Preacurata, ca sa ne deschizi noua camarile Imparatiei cerurilor cu cheia milostivirii Tale.
 
Cantarea a III-a
 
"Tu esti taria mea, Doamne, Tu si puterea mea, Tu, Dumnezeul meu, Tu bucuria mea, Cel Ce n-ai lasat sanurile parintesti si a noastra saracie ai cercetat-o. Pentru aceasta, cu profetul Avacum, strig catre Tine: Slava puterii Tale, iubitorule de oameni.”
 
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
 
Avand cugetul intarit pe Piatra Hristos, ai defaimat toata desertaciunea idoleasca si de amenintarea mortii nu te-ai temut, voind a patimi cu dor pentru Cel Ce a biruit moartea, catre Care roaga-Te sa ne invieze pe noi din mormantul rautatilor.
 
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
 
Cu sulita ai fost impuns in pantece pentru marturisirea Celui Ce sulita a rabdat ca sa izvorasca neamului omenesc iertare si sa daruiasca tuturor prin tine bogate indurari si daruri ceresti.
 
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
 
Roata cea cu fiare ascutite a rupt trupul tau, dar prin ajutor ingeresc ai ramas sanatos, iar acum te rogi ca sa se tamaduiasca trupurile noastre cele sfasiate de dureri cumplite.
 
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
 
Pazeste-ma de cursele celui viclean Stapana mea, si pornirile patimilor mele le imblanzeste ca intru pace sa-Ţi aduc jertfa laudelor ingeresti.
 
Apoi aceste stihiri:
 
Cu florile gandurilor dumnezeiesti veniti sa ne apropiem de cel ce cu rugaciunea a lucrat pamantul multor inimi si a adus la Hristos pe cei ce erau in intunericul necredintei.
 
Maica Luminii, deschide-mi portile pocaintei mai inainte de a fi prins de balaurul cel intelegator si aruncat in focul cel vesnic.
 
Sedealna
 
Toata suflarea ingereasca si poporul binecredincios iti aduce cununi de laude, Mucenice, pentru ca pe vrajmas ai biruit desavarsit si te-ai mutat catre cerestile lacasuri, rugandu-te sa se izbaveasca din cursele lui si cei ce te cinstesc pe tine.
 
Cantarea a IV-a
 
"Nepazind poruncile Tale Stapane, cu mintea mea intrand in patimile desfatarilor, am fost golit de har si pentru rani zac gol; ci ma rog Tie, Mantuitorule, mantuieste-ma !”.
 
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
 
Ceata de mucenici ai adus Imparatului Hristos prin marturisirea cu barbatie a adevarului si prin minunile lucrate cu tine, ca sa mearga ei inainte laudand nevointele tale.
 
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
 
Iesit-ai sanatos din varnita in care fusesei aruncat, iar acum din adancul pacatelor scoate-ma pe mine, cel impovarat cu multe rautati.
 
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
 
Roaga-te, Sfinte, ca cei ce iti impletesc tie cununi de lauda sa afle binecuvantarea Treimii si sa se izbaveasca de cursele vrajmasului ce ne pandeste in toata vremea.
 
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
 
Inima mea o arata oglinda a Intelepciunii, ca sa Te maresc pe Tine todeauna cu credinta.
 
Cantarea a V-a
 
"Cautand cu ochiul Tau cel neadormit , milostiveste-Te spre mine, cel cuprins de dormitarea trandaviei, si care slujesc somnului desfatarilor in patul patimilor; Cel Ce ti-ai plecat capul pe Cruce si Te-ai trezit de bunavoie, micsorand Hristoase, noaptea pacatului, Cel Ce esti lumina dreptatii”.
 
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
 
Rabdat-ai fericite, incaltamintea cea care avea cuie de fier, dar pasii sufletului tau erau intariti de Cel Ce pamantul l-a sfintit cu dumnezeiestile sale picioare, ca sa indrepteze pentru rugaciunile tale si pasii inimii noastre pe cararea pocaintei.
 
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
 
Cu vine de bou uscate ai fost batut pentru Cel Care a venit sa dezlege dobitocia patimilor noastre prin patimirea Sa, pe Care si roaga-L, Mucenice, sa ma scoata pe mine din patima cea dobitoceasca ce in toata vremea necajeste sufletul meu.
 
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
 
Prin a ta rugaciune ai inviat un mort dintre cei de demult, aratand ca esti slujitor al Stapanului vietii, Care din mormant a inviat a treia zi ca sa ne scoata pe noi din mormantul pacatului.
 
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
 
Maica Vietii, primeste cununi de laude din mainile nevrednice ale slujitorilor Tai si de la Hristos Dumnezeu ne soleste cununa vietii celei vesnice.
 
Cantarea a VI-a
 
Rugaciunea mea voi varsa catre Domnul si Lui voi spune mahnirile mele; ca sufletul meu s-a umplut de rautati si viata mea s-a apropiat de iad. Dar ca Iona ma rog: Dumnezeule, din stricaciune scoate-ma.
 
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
 
Te-ai facut Sfinte, solitor de cununa muceniciei pentru multe suflete care au crezut in Hristos prin minunile tale, iar acum prin ale tale rugaciuni castiga-ne si pe noi pentru viata cea vesnica.
 
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
 
Pe boul lui Glicherie ai inviat si te-ai facut acestuia pricinuitor de cununa muceniciei; nu ne trece cu vederea nici pe noi in necazuri, ci ne scoate din gropile pacatelor.
 
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
 
Numele lui Hristos s-a preaslavit intru tine, purtatorule de chinuri, caci paharul patimirii Domnului l-ai baut si in cetele mucenicilor ai fost numarat, ca sa te rogi pentru sufletele noastre.
 
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
 
Inviaza sufletul meu omorat de pacat cu stralucirea rugaciunii tale si orbeste ochii inimii mele dinspre toate gandurile rautatii, ca sa vad intru lumina Invierii pe Hristos stralucind.
 
Apoi aceste stihiri:
 
Purtatorule de grele chinuri, sufletul meu cel chinuit de patimi il leaga cu fasiile rugaciunilor tale, turnand peste el si untdelemnul iubirii de oameni, ca sa-ti aduc tie cu multumire mirul laudelor dumnezeiesti.
 
Preacurata, care, prin cuvant, negrait ai nascut pe Cuvantul in zilele cele mai de apoi, roaga-te Lui, ca Una Ce ai indraznire de Maica.
 
Condacul
 
Lucrat fiind de Dumnezeu, te-ai aratat lucrator preacinstit al dreptei credinte, spicele faptelor bune adunandu-ti tie; ca semanand cu lacrimi, cu veselie seceri, si luptandu-te pana la sange, pe Hristos ai dobandit si cu rugaciunile tale, sfinte, tuturor le dai iertare de greseli.
 
Prochimenul, glas 4:
 
Cinstita este inaintea Domnului moartea cuviosului Sau.
 
Stih: Fericit barbatul cel ce se teme de Domnul...
 
Evanghelia dupa Matei:
 
Zis-a Domnul ucenicilor Sai: Toate Mi-au fost date de ca¬tre Tatal Meu si nimeni nu cu¬noaste pe Fiul, decat numai Tatal, nici pe Tatal nu-L cunoaste nimeni, decat numai Fiul si cel caruia va voi Fiul sa-i desopere. Luati jugul Meu asupra voastra si invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima, si veti gasi odihna sufletelor voastre caci jugul Meu e bun si povara Mea e usoara.
 
Stih: Miluieste-ma, Dumnezeule...
 
Slava... glas 2:
 
Pentru rugaciunile Cuviosului Tau, Milostive, curateste multimea greselilor noastre.
 
Si acum...
 
Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Milostive, curateste multimea gresalelor noastre.
 
Stihira, glas 6 (forma glasului 2), podobie: "Toata nadejdea..."
 
Stih: Miluieste-ne, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale curateste faradelegile noastre.
 
Deschis-ai usa muceniciei, fericite, multor sufletele tinuite mai inainte in temnita slujirii idolesti, iar acum usa iertarii lui Hristos deschide-mi mie cu cheia rugaciunii tale.
 
Mantuieste, Dumnezeule, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta, cerceteaza lumea Ta cu mila si cu indurari, inalta fruntea crestinilor ortodocsi si trimite peste noi milele Tale cele bogate; pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu ocrotirile cinstitelor, cerestilor netrupesti Puteri; pentru rugaciunile cinstitului, maritului Prooroc, Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan; ale Sfintilor, maritilor si intru tot laudatilor Apostoli; ale tuturor sfintilor sfintitilor ierarhi; ale sfintilor, maritilor si bunilor biruitori mucenici; ale preacuviosilor si de Dumnezeu purtatorilor Parintilor nostri, ale Sfintilor (N), a caror pomenire o savarsim, ale Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, ale sfintilor si dreptilor dumnezeiesti Parinti Ioachim si Ana si pentru ale tuturor sfintilor; rugamu-ne, Mult-milostive Doamne, auzi-ne pe noi pacatosii, care ne rugam Tie, si ne miluieste pe noi.
 
Doamne, miluieste (de 12 ori).
 
Cantarea a VII-a
 
Chipului celui de aur neinchinandu-se tinerii lui Avraam, s-au lamurit ca aurul in topitoare; ca, in cuptorul cel de foc, ca intr-o camara luminata, dantuiau, cantand: Binecuvantat esti, Dumnezeul parintilor nostri ! ”.
 
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
 
Fiind incununat cu puterea lui Hristos, ai rusinat pe idolii cei mincinosi si ai facut pe demoni a marturisi pe Adevaratul Stapan al lumii, Caruia s-au inchinat cei mai inainte intuencati de inselaciune.
 
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
 
S-au sfaramat idolii cei deserti, nerabdand defaimarea ta Sfinte, iar acum nimiceste pe cei ce ne necajesc pe noi trimitand sagetile rugaciunii tale.
 
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
 
Pe imparateasa Alexandra ai adus-o pe cararea muceniciei, iar acum in palat veselitor odihnindu-te, nu inceteziba aduce jertfe de rugaciuni Imparatului tuturor ca sa ne miluiasca pe noi.
 
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
 
Inima mea cea clintita de viforul pacatului o intareste pe piatra smeritei cugetari, ca sa Te maresc pe Tine cu credinta.
 
Cantarea a VIII-a
 
"Vazandu-Te soarele intins pe Cruce, si-a strand razele si tot pamantul s-a clatinat cu cutremur, Imparate al tuturor, vazandu-Te de voie patimind, Cel Ce esti din fire nepatimitor. Pentru aceasta, Te rog Hristoase: Tamaduieste ca un doctor patimle sufletului meu !”.
 
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
 
Plecatu-te-ai cu milostivire spre intristarea vaduvei si pecetea minunii tale s-a aratat chiar prin scrisul de pe stalp; fiind insuti tu stalp al Bisericii lui Hristos, sprijineste-ne si pe noi in ceasul grelelor incercari.
 
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
 
Celor ce cu credinta te cinstesc le rasplatesti cu darurile Cuvantului si din focul cel vesnic scoti pe cei osanditi, ca unul ce ai indrazneala catre Cel pentru Care insuti ai fost judecat.
 
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
 
Pe tanar ai rapit din mana agarenilor, iar acum rapeste-ma si pe mine Sfinte, din mana celui viclean, ca sa nu ajung eu mancare demonilor in cele mai de jos ale pamantului.
 
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
 
Miluieste pe robul in necazuri si inima mea o curateste de spinii patimilor, ca sa te cinstesc pe tine cu flori de ganduri dumnezeiesti.
 
Cantarea a IX-a
 
Eva adica, prin pacatul neascultarii, blestem inauntru a adus, iar Tu Fecioara de Dumnezeu Nascatoare, prin odrasla purtarii in pantece, lumii binecuvantare ai inflorit; pentru aceasta toti Te slavim.
 
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
 
Oglinda a frumusetii lui Hristos fiind, sufletul meu cel uratit de pacat il infrumuseteaza cu razele rugaciunilor tale, preafericite Gheorghe.
 
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
 
Stinge sagetile de gand cu care vrajmasul cauta sa ne doboare in adancul deznadajduirii si invredniceste-ne si pe noi a te lauda cu inima curata si multumitoare.
 
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
 
Cine poate numara multimea minunilor tale si cine poate patrunde adancul judecatilor dumnezeiesti ? Ca un stiutor al voii Stapanului, soleste-ne noua povatuire luminata pe calea mantuirii.
 
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
 
Ingradeste inima mea cu stalpii rugaciunilor Tai Preacurata, ca sa nu ma mai bantuiasca urzelile vrajmasului in toata vremea.
 
Cuvine-se cu adevarat sa Te fericim pe Tine, Nascatoare de Dumnezeu, Cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea Ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii, Care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe Tine, Cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, Te marim.
 
Apoi aceste stihiri, glas 8, podobie:
 
"Ceea ce esti mai cinstita...".
 
Bucura-te, cununa preaslavita a mucenicilor lui Hristos, rusinea cea mare a demonilor, intarirea credinciosilor, scaparea celor asupriti de necazuri, cel ce infrumusetezi primavara noastra duhovniceasca intru lumina Invierii Domnului, arata si inima mea infloritoare de ganduri dumnezeiesti.
 
Ca unul ce ai fost strain de teama, fiind imbracat in platosa credintei nestramutate in Hristos, cu barbatia intareste sufletul meu cel slab, ca sa stau fara frica in lupa impotriva vrajmasului nevazut.
 
Ca un bun ostas al lui Hristos te-ai lepadat de orice dorire pamanteasca, cu gandulul ravnind camarile cele de sus, pe care roaga-te sa le dobandeasca cei ce te cinstesc pe tine .
 
Ca o pasare ai zburat cu aripile muceniciei catre Cel Ce acopera lumea cu aripile milostivirii Sale si acum te si rogi sa fim paziti noi sub aripile rugaciunii tale de vrajmasii cei intelegatori.
 
Intareste inima mea pe piatra credintei, ca luand intr-ajutor si pomenirea ta, sa calc peste toate cursele rautatii si sa mostenesc partea celor mantuiti.
 
Ca unul ce te veselesti intru slava la masa mucenicilor si incununezi cu darurile netrecatoare ale Cuvantului pe cei ce te cinstesc pe tine, ia aminte si la smeritele noastre cereri si ne scoate din tulburarea vrajmasului.
 
Cetele puterilor netrupesti, cu Botezatorul, cu Apostolii lui Hristos, cu Sfantul Mare Mucenic Gheorghe si cu Nascatoarea de Dumnezeu Maria, faceti rugaciune ca sa ne mantuim.
 
Sfinte Dumnezeule...Preasfanta Treime...Tatal nostru...
 
si dupa ecfonis cantam Troparul, glas 4, podobie: Degrab ne intampina...
 
Ca un ostas viteaz al lui Hristos si a lumii cetate nebiruita de daruri dumnezeiesti, ca un sprijinitor al celor din nevoi si izvor de minuni ceresti, picura.ne si noua indurarile cele nenumarate ale Cuvantului.
 
Apoi cantam aceasta stihira glas 2, podobie: "Cand de pe lemn...", vreme in care ne inchinam icoanei Sfantului:
 
Potoleste intristarea sufletelor noastre, Sfinte Gheorghe si indulceste marea cea sarata a acestei vieti, ca inotand cu bratele nadejdii si ale credintei sa ajungem la limanul iubirii dumnezeiesti.
 
Stapana, primeste rugaciunile robilor Tai si ne izbaveste pe noi de toata nevoia si necazul.
 
Toata nadejdea mea spre Tine o pun, Maica lui Dumnezeu, pazeste-ma sub sfant acoperamantul Tau.