Sfantul Constantin cel Mare
Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272 - 22 mai 337), cunoscut sub titulatura de Sfantul Constantin cel Mare, a fost imparat roman, proclamat Augustus de catre trupele sale in data de 25 iulie 306 si care a condus Imperiul Roman pana la moartea sa, survenita in anul 337. Istoricii bisericesti Eusebiu de Cezareea si Lactantiu afirma ca inaintea luptei de la Pons Milvius (Podul Vulturului) din 28 octombrie 312, contra lui Maxentiu, Constantin a vazut pe cer, ziua, o cruce luminoasa, deasupra soarelui, cu inscriptia 'in hoc signo vinces' ('prin acest semn vei invinge'). Noaptea, in vis, i s-a aratat Mantuitorul, cerandu-i sa puna pe steagurile armatei sale simbolul Sau, ca semn protector in lupte. Steagul cu monograma crestina s-a numit 'labarum'. Victoria miraculoasa a armatei sale s-a datorat ajutorului acordat de catre Dumnezeu. Dovada acestei credinte a lui Constantin in ajutorul divin este inscriptia de pe Arcul lui Constantin din Roma, pastrata pana astazi, prin care marturiseste ca a castigat lupta 'instinctu divinitatis' ('prin inspiratie divina'). Lui Eusebiu, i-a marturisit sub juramant ca semnele care i s-au aratat l-au facut sa treaca de partea crestinilor, el fiind mai inainte, ca si tatal sau, adept al cultului lui Sol Invictus (Soarele Nebiruit - cult cu origini orientale).
In ianuarie 313, imparatul Constantin cel Mare emite Edictul de la Milan (numit atunci Mediolanum), prin care crestinismul devine 'religio licita', adica religie permisa, la fel cu celelalte religii din imperiu. Ia masuri in favoarea Bisericii crestine, inlatura din legile penale pedepsele contrare crestinismului, imbunatateste tratamentul in inchisori, usureaza eliberarea sclavilor acordand episcopilor si preotilor dreptul de a-i declara liberi in biserici. Protejeaza prin lege pe saraci, orfani si vaduve. Modifica legislatia privind casatoria, ingreuneaza divortul, pedepseste adulterul. Atribuie Bisericii crestine casele imperiale de judecata (basilikos oikia), care vor purta in continuare numele de bazilici, nume pastrat in limba romana sub termenul de biserica. Imparatul Constantin cel Mare a generalizat in 321 duminica drept zi de odihna in imperiu, sarbatoarea saptamanala a crestinilor, zi in care si soldatii asistau la slujba.
Inca din anul 317 a inceput sa bata moneda cu monograme crestine. Imparatul si familia sa au sprijinit repararea bisericilor, dar au ajutat si la construirea altora mai mari si mai frumoase la Ierusalim, Roma, Antiohia, Nicomidia, Tyr etc. Totodata, imparatul Constantin cel Mare a construit o noua capitala - inaugurata la 11 mai 330 -, transformand orasul Bizantium in orasul Constantinopol, care timp de o mie de ani va fi capitala crestina a Imperiului Roman. Aici a construit numeroase lacasuri de cult printre care Biserica Sfintiilor Apostoli. Din dorinta de a ajuta Biserica, a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, impotriva ereziei lui Arie. Sub influenta Sfantului Atanasie cel Mare, Sinodul a proclamat invatatura ortodoxa despre dumnezeirea Fiului care este 'Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut nu facut, Cel de o fiinta cu Tatal, prin care toate s-au facut' (Simbolul credintei sau Crezul).
Sfantul Constantin cel Mare a murit in Duminica Rusaliilor, la 22 mai 337 si a fost inmormantat in Biserica 'Sfintii Apostoli' din Constantinopol, ctitoria sa.
Sfanta Imparateasa Elena
Originara, probabil, din Drepanum (numit dupa aceea Helenopolis) din Golful Nicomidia, se presupune ca era fiica unui hangiu. O legenda ulterioara, mentionata de Geoffrey of Monmouth, pretinde ca era fiica regelui britan Coel, care a casatorit-o cu Constantius Chlorus I pentru a evita razboaiele dintre britani si Roma. Monmouth precizeaza apoi ca ea a fost prezentata ca o regina deoarece nu avea frati care sa mosteneasca tronul Britaniei. Constantius Chlorus a divortat de ea (cca in anul 292) pentru a se casatori cu fiica vitrega a lui Maximian, Teodora. Constantin, fiul Elenei, a devenit apoi imparat al Imperiului Roman si ca urmare a ascensiunii acestuia, ea a devenit o prezenta importanta la curtea imperiala.
Potrivit istoricului Eusebiu, Sfanta Elena a primit botezul in anul 313. Sfanta imparateasa a fost o crestina foarte evlavioasa sprijinind ridicarea a numeroase lacasuri de cult, dintre care mentionam: Biserica Invierii Domnului zidita langa Sfantul Mormant, biserica din Ghetsimani (precum si alte 18 lacasuri de cult). De asemenea, Sfanta Elena a mers la Ierusalim, unde a aflat, cu osteneala si rugaciune, crucea pe care a fost rastignit Domnul Iisus Hristos. Sfanta Cruce a fost mai apoi inaltata solemn in vazul poporului crestin de episcopul cetatii Ierusalimului, Macarie I la 14 septembrie 326. Sfanta Imparateasa a trecut la cele vesnice la Roma, in anul 327.